-plecările înafara ţării, în interes turistic sau profesional, erau strict controlate,obţinerea unei eventuale vize de ieşire fiind condiţionată de stisfacerea deplină a “sarcinilor” trasate de organe.Deasemeni,discuţiile pe linie de serviciu cu delegaţii străini, se desfăşurau în spaţii “speciale” de protocol,între delegaţii gazdelor fiind cel puţin un om al organelor.
-cadrele de conducere ale unităţilor de stat, numite de organele de partid, erau deîndată luate în “supraveghere” de către organele competente şi “tratate informativ” pentru a “colabora” cu acestea. În caz de nereuşită,sfârşitul mandatului acestora fiind o certitudine. Mijlocul de realizare a acestui sfârşit fiind “anonima semnată” formulată de organele în cauză,singurile sesizări ce erau tratate în mod serios.
-organele de presă, deşi conduse de oameni de partid,erau şi ele supuse suplimentar controlului,prin intermediul aşanumitei cenzuri de presă. Spre exemplu revista studentimii ieşene OPINIA STUDENŢEASCĂ, a fost permanent cenzurată de doi oameni ai “organelor”,pe numele lor Mihai Tatuluici ;şi Gheorghe Pruteanu,astăzi mari activişti.ai democraţiei originale.
-colaborarorii şi informatorii organelor specializate,la locurile lor de muncă creau deseori greutăţi conducerii acestora , sub protecţia desimulată a acelor organe.
Astfel s-a format clasa conducătoare comunistă din România, implicit Partidul comunist,ceeace confirmă,dacă mai era nevoie, aşazisa lege de aramă a oligarhiei,potrivit căreia partidele social-democratice (cum le place comuniştilor a se considera), evoluează INEVITABIL spre adâncirea prăpastiei dintre oligarhia conducătoare şi guvernaţi. Milovan Djilas, numărul doi în conducerea comunistă a Yugoslaviei, în lucrarea sa “Noua clasă”, publicată după evadarea din raiul comunist, este prea convingătoare din acest punct de vedere..
b.)-Mult mai profundă şi de durată, este consecinţa epocii comuniste în domeniul demografic şi al generaţiilor viitorului, speranţa de continuitate pe aceste meleaguri a seminţiei româneşti. Decapitând poporul de elitele formate istoric, răsturnând scara valorilor şi promovând nonvalorile în societate,comunismul şi-a dat seama, destul de târziu, după insuccesele care se ţineau lanţ, cum că valoarea umană este singura hotărâtoare.
-Ca prim pas către reconsiderarea situaţiei, după anii 65 , activiştii de partid şi de stat au fost constrânşi ca să-şi completeze studiile.Pentru cei care nu făcuseră liceul, s-au infiinţat zise facultăţi muncitoreşti, cu durata de unu sau doi ani.Apoi s-a desvoltat mult învăţământul fără frecvenţă,sau la distanţă.Dar ca în cazul oricărei activităţi nefăcute la timp, intenţia nu putea duce la un final reuşit.Funcţionând în posturi de mare influenţă, noii învăţăcei au ştiut să folosească autoritatea funcţiilor de comandă în care se aflau, pentru a obţine mai uşor patalamaua mult râvnită.Dar fără nici un câştig în plan formativ. Emblematic şi în acest caz este butada de circulaţie în epocă, potrivit căreia…” învăţământul la distanţă e DEPARTE şi de şcoală şi de CARTE”. Aşa se face că foştii analfabeţI au devenit curând nişte bigoţi, care au căpătat doar împăunarea de de a se considera “licenţiaţi”. Mulţi dintre aceştia, fructificând cu abilitate metoda larg practicată a PCR-ului (Pile, Cunoştinţe,Relaţii), şi-au luat chiar doctorate, deşi nici fonia limbii natale nu o cunosc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu