vineri, 13 noiembrie 2009

Comunismul in Romania -3-

Un sistem impus forţat, în mod necesar şi-a construit corespunzător şi mijloacele pentru controlul efectiv al cetăţenilor, al gândirii şi activităţii acestora. Prin sistemul generalizat de solidarizare forţată a societăţii pentru slujirea sistemului însuşi,organele securităţii au devenit organe pentru terorizarea cetăţenilor, în operă fiind inclus şi instrumentul “dilaţiunii”, la care întreg poporul era constrâns să participe. În istorie nu cred să fi existat un precedent în materie de destructurare socială mai profund decât cel săvârşit de comunismul din ţara noastră.Cu o scară a valorilor inversată , cu elitele decapitate şi cu o campanie diabolică de controlare a vieţii supuşilor,epoca comunismului este cea mai neagră pagină din istoria acestui nefericit popor. Este, pentru că consecinţele nu încetează să se manifeste, iar relicve ale metodelor folosite mai continuă a se întâlni şi astăzi. Între metodele de control a societăţii, trebuie să amintim, fie şi în treacăt,unele dintre cele mai evidente şi fără de a căror cunoaştere nu putem înţelege esenţa însăşi a sistemului.

-ca formă organizată a noii clase conducătoare,partidul comunist,a lichidat sau a integrat”,altfel spus, toate partidele tradiţionale,devenind unicul partid-stat.Cine era impotriva acestuia,era considerat drept duşman al poporului şi tratat corespunzător (după logica comunistă).

-lărgirea rândurilor acestui unic partid,era asigurată de restricţionarea dreptului de acces în unele munci mai bine retribuite, de apartenenţa la partid. Este evident că formula a dat rezultate,partidul depăşind cifra de 4 milioane membri.

-criteriul principal de accedere în partid şi în funcţiile ierarhice din societate, era originea socială muncitorească, mijloc de asigurare a “purităţii sociale a partidului şi a accesului exclusiv al prostimii la mămăliga socială..După 1965-odată cu accesul lui Ceauşescu la putere, se mai adaugă şi criteriul pregătirii şcolare, dar mai greu de implementat în practică.. Experienţa mea este edificatoare în acest sens.Primit de urgenţă în rândul membrilor de partid, am fost promovat într-o muncă de conducere în fruntea unei unităţi economice. Prilejuit de acomovare, am fost invitat la o discuţie cu primsecretarul organizaţiei regionale de partid şi care mi-a spus net cum că în această funcţie,am să am probabil de lucru cu securiştii, caz în care mi-a cerut ca în cazul când voi fi deranjat de aceştia, să discut numai şi numai cu dânsul.Si ocazia nu a întârziat să apară,numai că primsecretarul însuşi a fost detronat dupa nici două luni de la instalarea mea..Ce nu ştiam,dar aveam să aflu curând, era faptul că dacă partidul te punea intr-o muncă, indiferent de rezultate, menţinerea în aceasta era problema securităţii.Aşa s-a făcut că am intrat fără să vreau în aşazis conflict de interese cu oamenii securităţii, care se străduiau a-şi etala puterea faţă de conducătorii pe linie de stat.

Niciun comentariu: